Coliba în flăcări

Singurul supravieţuitor al unui naufragiu a fost aruncat de valuri pe o insulă pustie. 

În fiecare zi, el se ruga ca cineva să vină să-l salveze şi în fiecare zi scruta orizontul pentru a surprinde cel mai mic semn de ajutor, dar nimeni nu venea. 

A decis atunci să-şi ridice o micuţă colibă din arbori căzuţi şi din frunze de palmier pentru a se proteja de intemperii şi de animale şi pentru a pune la adăpost ceea ce putuse să salveze din naufragiu. După o săptămână de muncă asiduă, coliba era gata şi el era foarte mândru de ea. Trăise la oraş şi nu fusese obişnuit să lucreze cu mâinile sale. 

Câteva zile mai târziu, la căderea serii, atunci când se întorcea de la vânătoare, şi-a găsit coliba în flăcări. Nu-i ajungea că se simţea teribil de nenorocit în singurătatea aceea, pe o insulă pustie, trebuia să i se mai întâmple şi asta! Pierduse tot în incendiu. După şocul iniţial, tristeţea şi apoi mânia au pus stăpânire pe el. S-a prăbuşit în genunchi pe plajă şi a strigat: "Doamne, cum poţi să-mi faci una ca asta?!" Complet descurajat şi obosit, a început să plângă cu lacrimi fierbinţi şi a adormit aşa pe plajă. 

A doua zi, foarte de dimineaţă, a fost trezit de zgomotul unui vapor care se apropia de insula sa. Era salvat! Ajuns pe punte, l-a întrebat pe căpitan: "De unde aţi ştiut că sunt aici?" Căpitanul i-a răspuns: "Am văzut semnalul tău de fum."