Infern şi paradis

Când a murit, Confucius s-a dus mai întâi în infern. 

Acolo a văzut mii de bărbaţi şi de femei aşezaţi în faţa unor mese pline cu bunătăţi care de care mai apetisante. Ei aveau dreptul să mănânce ce voiau şi cât voiau, dar cu singura condiţie că trebuia să folosească pentru asta nişte beţişoare lungi de un metru şi jumătate. Toţi mureau de foame şi erau disperaţi, căci ştiau că n-ar fi găsit soluţia chiar de s-ar fi gândit o eternitate. 

Apoi Confucius a ajuns în paradis. Aici a văzut mii de bărbaţi şi femei aşezaţi în faţa unor mese încărcate cu bucate irezistibile. Ei aveau dreptul să mănânce ce voiau şi cât voiau, dar cu condiţia să utilizeze aceleaşi beţişoare de un metru şi jumătate care-i duceau la disperare pe damnaţii din infern... 

Deosebirea era că ei se foloseau de beţe pentru... a se hrăni unii pe alţii.