Două grăunţe stăteau una lângă alta într-un pământ fertil de primăvară.
Prima grăunţă zise:
"Vreau să cresc! Vreau să-mi înfig rădăcinile adânc în pământ şi să-mi înalţ tulpina în aer... Vreau să-mi văd mugurii deschizându-se ca drapelele care anunţă venirea primăverii... Vreau să simt soarele încălzindu-mi faţa şi roua dimineţii binecuvântându-mi petalele!"
Şi ea crescu!
A doua grăunţă zise:
"Mi-e frică. Dacă îmi înfig rădăcinile în pământ, nu ştiu ce mă aşteaptă în întuneric. Tulpina mea e fragilă, dacă încerc să străpung scoarţa pământului pentru a mă înălţa în aer, risc să o rup. Şi dacă, abia întredeschişi, vine un vânt şi-mi distruge mugurii? Şi când apare floarea, cine ştie? Vreun copil ar putea-o smulge din pământ. Nu, mai bine aştept să ies când nu va mai fi niciun pericol."
Şi ea aşteptă!
O pasăre care trecea pe acolo, scurmând pământul în căutarea hranei, găsi grăunţa care aştepta şi imediat o înghiţi.
Lica Robert Alin
RăspundețiȘtergereInvatatura din aceasta poveste se refera ca nu trebuie sa ne fie frica sa crestem,sa devenim mai puternici,mai destepti fiindca daca nu vrem sa avansam si ramanem la fel,s-ar putea sa pierdem mult in viata.