Povestea măgarului și a tigrului

Măgarul i-a spus tigrului: 

— Iarba este albastră. 

Tigrul a răspuns: 

— Nu, iarba este verde. 

Discuția s-a încins, iar cei doi au decis să supună chestiunea la arbitraj. Pentru a face acest lucru s-au dus la leu, Regele junglei. Înainte de a ajunge la luminișul din pădurea unde stătea leul pe tron, măgarul a început să strige: 

— Înălțimea Voastră, este adevărat că iarba este albastră? 

Leul a răspuns: 

— Adevărat, iarba este albastră. 

Măgarul s-a grăbit înainte și a continuat: 

— Tigrul nu este de acord cu mine și mă contrazice și mă enervează. Vă rog să-l pedepsiți. 

Regele a decis: ′

— Tigrul va fi pedepsit cu 5 ani de tăcere. 

Măgarul a sărit în sus de bucurie și a plecat pe drumul său, mulțumit și repetând întruna: „Iarba este albastră, iarba e albastră...” 

Tigrul și-a acceptat pedeapsa, dar l-a întrebat pe leu: 

— Majestatea Voastră, de ce m-ați pedepsit? La urma urmei iarba este verde. 

Leul a replicat: 

— Evident că iarba este verde. 

Tigrul a întrebat: 

— Și atunci de ce mă pedepsiți?

Leul a răspuns: 

— Asta nu are nicio legătură cu întrebarea dacă iarba este albastră sau verde. Te pedepsesc, pentru că nu este posibil ca o creatură curajoasă și inteligentă, ca tine, să piardă timpul certându-se cu un măgar... Iar pe deasupra să vină să mă și deranjeze cu întrebarea asta.

Măgarul din Guizhou

Nimeni nu mai văzuse vreodată un măgar în Guizhou, până când, într-o zi, un excentric aduse unul cu vaporul. Neştiind însă la ce să-l folosească, îl abandonă în munţi. 

Un tigru, văzând această creatură cu aspect straniu, îl luă drept o divinitate. 

Ascuns în pădure, începu să-l studieze; apoi se aventură în afara tufişurilor, rămânând totuşi la o distanţă respectuoasă. 

Într-o zi măgarul începu să ragă prelung; tigrul, îngrozit, o rupse la fugă cât îl ţinură picioarele. Dar se întoarse să arunce o privire şi  îşi zise că această divinitate nu era atât de înfricoşătoare la urma urmei. 

Obişnuindu-se cu răgetele măgarului, tigrul se apropie de el fără a risca încă să îl atace. 

Când crezu că îl cunoaşte bine, începu să îndrăznească mai mult: se frecă de el, îl împinse, îl enervă, până când măgarul, cuprins de furie, îi trase o copită. 

"Este tot ce ştie să facă.", îşi zise tigrul. 

Atunci se aruncă asupra măgarului, îl sfâşie în bucăţele şi îl devoră. 

Sărman măgar! Prin mărimea sa, el părea puternic, prin răgete, părea înfricoşător. Dacă nu şi-ar fi dezvăluit toate talentele, tigrul n-ar fi îndrăznit să-l atace. Dar, prin lovitura de copită, măgarul îşi semnase propria condamnare la moarte.