Un monarh indian avea un ministru care era vestit pentru înţelepciunea sa şi căruia veneau să-i ceară sfatul oameni de departe. Tuturor celor care, disperaţi şi nefericiţi, îi cereau sfatul, el le răspundea invariabil:
- Dumnezeu face totul pentru mai bine.
Într-o zi, regele îşi luă ministrul la vânătoare, în junglă. Urmărind o fiară, suveranul şi înţeleptul se îndepărtară de suita regală şi, în cele din urmă, se rătăciră în inima uriaşei păduri. Spre prânz, căldura deveni sufocantă. Epuizat, înfometat, regele se prăbuşi descurajat la umbra unui arbore.
- Ministrule, gemu el, sunt la capătul puterilor şi mor de foame! Caută să-mi găseşti ceva de mâncare.
Ministrul merse să culeagă fructe, pe care le oferi stăpânului său, dar acesta, într-un acces de lăcomie, făcu o mişcare greşită cu cuţitul şi îşi tăie un deget.
- O, ministrule, ce mă doare! ţipa el, strângându-se de degetul mutilat, care sângera abundent.
Celălalt se mulţumi să spună liniştit:
- Dumnezeu face totul pentru mai bine.
Aceste cuvinte avură darul de a-l exaspera pe rege, deja furios din cauza nenorocirii sale. Turbat de mânie, el sări asupra ministrului şi îl luă la bătaie urlând:
- Cretin mizerabil! Sunt sătul de filozofia ta. Eu sufăr îngrozitor şi tu nu găseşti de spus altceva pentru a-mi uşura suferinţa decât: Dumnezeu face totul pentru mai bine. Du-te dracului! Nu mai vreau să te văd niciodată, nici să mai aud de tine!
Ministrul se retrase imediat, repetând liniştit:
- Dumnezeu face totul pentru mai bine.
Rămas singur, regele îşi confecţionă un bandaj dintr-o fâşie ruptă din haina sa, rumegând în sine gânduri amare.
Deodată, doi hojmălăi apărură din tufişuri, se aruncară asupra lui şi îl legară într-o clipită. Regele nu era deloc capabil să se bată, iar indivizii erau nişte namile.
- Ce gânduri aveţi? Ce vreţi de la mine? întrebă monarhul îngrozit.
- Te vom oferi ca ofrandă marii noastre zeiţe Kâli. În fiecare an, chiar în ziua asta, avem obiceiul de a o cinsti astfel. Şi tocmai căutam o victimă potrivită, când întâmplarea ni te-a scos în cale.
- E imposibil! protestă prizonierul înspăimântat. Nu ştiţi cu cine aveţi de-a face! Eu sunt regele acestei ţări! Trebuie să mă eliberaţi!
- A! Foarte bine! exclamară namilele. Venerata noastră Kâli va fi cu atât mai mulţumită, când va vedea ce personaj important îi oferim anul acesta! Hai, urmează-ne! Orice rezistenţă este inutilă.
Regele fu târât până la templul zeiţei şi aşezat pe altar. Preotul se pregătea să ridice pumnalul, când, deodată, observă bandajul plin de sânge al victimei. Constatând că-i lipseşte o bucată de deget, îl eliberă imediat pe rege, zicând:
- Acest om nu este demn de marea noastră zeiţă! Trebuie să-i oferim lui Kâli un om întreg. Acesta nu este potrivit. Să plece!
Regele se grăbi să dispară, încântat că scăpase ca prin minune de o soartă aşa de funestă. Începu să se gândească la cuvintele ministrului său: Dumnezeu face totul pentru mai bine. Nu ar fi fost el acum sacrificat pe altarul lui Kali, dacă nu şi-ar fi tăiat degetul printr-o fericită neatenţie? Reproşându-şi cu tărie modul cum îşi insultase şi îşi brutalizase consilierul, el străbătu pădurea strigându-l, pentru a repara cât mai repede nedreptatea. În cele din urmă, îl descoperi pe înţelept meditând într-un luminiş. Regele îl îmbrăţişă rugându-l să-l ierte. Apoi îi povesti aventura şi cum adoratorii lui Kali îl eliberaseră, graţie mutilării sale.
- Sire, nu am de ce să vă iert, zise ministrul, şi dvs. nu m-aţi ofensat în niciun fel. Chiar dimpotrivă, vă datorez viaţa, căci, dacă nu m-aţi fi gonit, aş fi fost capturat împreună cu dvs., iar adoratorii zeiţei m-ar fi sacrificat în locul dvs., deoarece corpul meu este intact. Aşa că, într-adevăr, Dumnezeu face totul pentru mai bine!
