Povestea omului care a căzut în groapă

Un om a căzut într-o groapă şi s-a lovit rău.
Un cartezian se aplecă şi îi zise: "Nu eşti raţional, ar fi trebuit să vezi groapa. "
Un credincios îl văzu şi îi zise: "Probabil că ai comis vreun păcat."
Un savant calculă adâncimea gropii.
Un ziarist îi luă un interviu despre cât de tare îl doare.
Un yoghin îi zise: "Această groapă e numai în capul tău, la fel şi durerea ta."
Un medic îi aruncă două aspirine.
O infirmieră se aşeză pe marginea gropii şi plânse împreună cu el.
Un psihoterapeut îl încurajă să găsească motivele pentru care părinţii lui l-au crescut în aşa fel încât să cadă în groapă.
Un practicant al gândirii pozitive îl îndemnă: "Când vrei, poţi!"
Un optimist îi zise: "Ai fi putut să-ţi rupi un picior!"
Un pesimist adăugă: "Şi s-ar putea agrava!"
Apoi trecu pe acolo un copil şi îi întinse mâna pentru a-l ajuta să iasă.

Totul merge spre mai bine

 Un monarh indian avea un ministru care era vestit pentru înţelepciunea sa şi căruia veneau să-i ceară sfatul oameni de departe. Tuturor celor care, disperaţi şi nefericiţi, îi cereau sfatul, el le răspundea invariabil:

- Dumnezeu face totul pentru mai bine.

Într-o zi, regele îşi luă ministrul la vânătoare, în junglă. Urmărind o fiară, suveranul şi înţeleptul se îndepărtară de suita regală şi, în cele din urmă, se rătăciră în inima uriaşei păduri. Spre prânz, căldura deveni sufocantă. Epuizat, înfometat, regele se prăbuşi descurajat la umbra unui arbore.

- Ministrule, gemu el, sunt la capătul puterilor şi mor de foame! Caută să-mi găseşti ceva de mâncare.

Ministrul merse să culeagă fructe, pe care le oferi stăpânului său, dar acesta, într-un acces de lăcomie, făcu o mişcare greşită cu cuţitul şi îşi tăie un deget.

- O, ministrule, ce mă doare! ţipa el, strângându-se de degetul mutilat, care sângera abundent.

Celălalt se mulţumi să spună liniştit:

- Dumnezeu face totul pentru mai bine.

 Aceste cuvinte avură darul de a-l exaspera pe rege, deja furios din cauza nenorocirii sale. Turbat de mânie, el sări asupra ministrului şi îl luă la bătaie urlând:

- Cretin mizerabil! Sunt sătul de filozofia ta. Eu sufăr îngrozitor şi tu nu găseşti de spus altceva pentru a-mi uşura suferinţa decât: Dumnezeu face totul pentru mai bine. Du-te dracului! Nu mai vreau să te văd niciodată, nici să mai aud de tine!

Ministrul se retrase imediat, repetând liniştit:

- Dumnezeu face totul pentru mai bine.

Rămas singur, regele îşi confecţionă un bandaj dintr-o fâşie ruptă din haina sa, rumegând în sine gânduri amare.

Deodată, doi hojmălăi apărură din tufişuri, se aruncară asupra lui şi îl legară într-o clipită. Regele nu era deloc capabil să se bată, iar indivizii erau nişte namile.

- Ce gânduri aveţi? Ce vreţi de la mine? întrebă monarhul îngrozit.

- Te vom oferi ca ofrandă marii noastre zeiţe Kâli. În fiecare an, chiar în ziua asta, avem obiceiul de a o cinsti astfel. Şi tocmai căutam o victimă potrivită, când întâmplarea ni te-a scos în cale.

- E imposibil! protestă prizonierul înspăimântat. Nu ştiţi cu cine aveţi de-a face! Eu sunt regele acestei ţări! Trebuie să mă eliberaţi!

- A! Foarte bine! exclamară namilele. Venerata noastră Kâli va fi cu atât mai mulţumită, când va vedea ce personaj important îi oferim anul acesta! Hai, urmează-ne! Orice rezistenţă este inutilă. 

Regele fu târât până la templul zeiţei şi aşezat pe altar. Preotul se pregătea să ridice pumnalul, când, deodată, observă bandajul plin de sânge al victimei. Constatând că-i lipseşte o bucată de deget, îl eliberă imediat pe rege, zicând:

- Acest om nu este demn de marea noastră zeiţă! Trebuie să-i oferim lui Kâli un om întreg. Acesta nu este potrivit. Să plece!

Regele se grăbi să dispară, încântat că scăpase ca prin minune de o soartă aşa de funestă. Începu să se gândească la cuvintele ministrului său: Dumnezeu face totul pentru mai bine. Nu ar fi fost el acum sacrificat pe altarul lui Kali, dacă nu şi-ar fi tăiat degetul printr-o fericită neatenţie? Reproşându-şi cu tărie modul cum îşi insultase şi îşi brutalizase consilierul, el străbătu pădurea strigându-l, pentru a repara cât mai repede nedreptatea. În cele din urmă, îl descoperi pe înţelept meditând într-un luminiş. Regele îl îmbrăţişă rugându-l să-l ierte. Apoi îi povesti aventura şi cum adoratorii lui Kali îl eliberaseră, graţie mutilării sale.

- Sire, nu am de ce să vă iert, zise ministrul, şi dvs. nu m-aţi ofensat în niciun fel. Chiar dimpotrivă, vă datorez viaţa, căci, dacă nu m-aţi fi gonit, aş fi fost capturat împreună cu dvs., iar adoratorii zeiţei m-ar fi sacrificat în locul dvs., deoarece corpul meu este intact. Aşa că, într-adevăr, Dumnezeu face totul pentru mai bine!

Evaluarea Naţională 2012 - subiecte şi rezolvări

Subiectele de la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2012 şi rezolvarea lor vor fi publicate luni, 25 iunie 2012, imediat după terminarea probei pe Blogul profesorului de limba română.

Desenul copilului

În cercul de lumină aruncat de veioză pe masă, un copil mâzgăleşte ceva iar tatăl său, amuzat, îşi lasă pentru o clipă ziarul pentru a vedea ce face fiul său. 

- Ce ne desenezi, iubitule? 

- Îl desenez pe Dumnezeu. 

- Dar nimeni nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu! 

- Eeee... tu o să-l vezi când o să fiu gata.

Cât timp mai e până la distrugerea pământului

La o conferinţă de astrofizică cineva din sală puse următoarea întrebare: "Cât timp aţi spus că mai e până când soarele o să vaporizeze tot ce există pe pământ?" 

Auzind din nou răspunsul ("Şase miliarde de ani") curiosul scoase un suspin de uşurare: "A..., bine..., Doamne-ajută! Înţelesesem şase milioane..."

Deseară la Samarkand...

Într-o dimineaţă califul din Bagdad îl văzu pe vizirul său alergând şi aruncându-i-se la genunchi, palid şi tremurând: 

- Te rog, Doamne, lasă-mă să plec din oraş chiar azi! 

- De ce? 

- Azi-dimineaţă, traversând piaţa pentru a veni la palat, o femeie m-a izbit în mulţime... M-am întors şi am recunoscut-o: era moartea. Mă privea fix. Doamne, mă caută... 

- Eşti sigur că era moartea? 

- Da, Prea Înălţate, era îmbrăcată în negru şi avea o eşarfă roşie. Avea o privire înspăimântătoare. Crede-mă, Doamne, mă caută, lasă-mă să plec chiar acum! Voi lua cel mai iute cal şi, dacă alerg fără oprire, pot fi în seara asta la Samarkand! 

Califul, care ţinea la vizirul său, îl lăsă să plece. Acesta dispăru într-un nor de praf... 

Gânditor, califul ieşi deghizat din palat, cum o făcea adesea. 

În piaţă, văzu moartea şi se îndreptă spre ea: 

- Am o întrebare să-ţi pun: vizirul meu e un om încă tânăr şi sănătos. De ce l-ai speriat azi-dimineaţă fixându-l cu o privire ameninţătoare? 

- Nu era o privire ameninţătoare, era o privire mirată. Nu mă aşteptam deloc să-l văd aici, la Bagdad. Am întâlnire cu el deseară la Samarkand!

Lampa înţeleptului

Un maestru zen şi discipolul său mergeau pe drum, în toiul nopţii. 

Înţeleptul ţinea în mână o lampă. 

- Înţeleptule, a întrebat învăţăcelul, este adevărat că poţi să vezi pe întuneric? 

- Da, este adevărat. 

- Atunci de ce ai luat lampa? 

- Ca să nu dea alţii peste mine.